Maurice | Fashion editor
Am terminat de rasfoit Jalouse, Numero, Citizen K si Vogue Paris, reviste pe care le cumpar de doua ori pe an, intr-un caz fericit. Bref, dupa toata epopeea tendintelor, epopee necesara, avand in vedere specificul publicatiilor respective, am ales look-ul sezonului!
Isabel Marant si mesajul ei delicat, retro, in cel mai pur stil Mary Quant m-au cucerit definitiv. Nu stiu daca va plac bluzoanele tip angora, jachetele aurii din lurex, pantalonii din piele 3/4, cu puternice accente biker, pantofii din piele velur, ultra-ascutiti, ultra-decupati… dar cred ca este imposibil sa nu te amorezezi ‘tout d’un coup’ de pariul pe care Marant l-a facut cu nostalgicele anilor ‘60. Un regal!
In intimitatea parcului Buttes Chaumont, parc romantic tipic parizian, se ascunde un (fost) salon de ceai. Si el, tipic parizian. Salonul poarta numele celebrei pictorite Rosa Bonheur si refuza sa mai gazduiasca bunicute anxioase care isi asteapta sotii, soti care intarzie la clasica partida de petanque.
Intr-o dupa-amiaza mai mult decat toleranta de august, am aterizat pe terasa salonului Rosa Bonheur. Obisnuit cu locurile clasice de intalnire ale parizienilor tineri & nelinistiti, a trebuit sa constat (pentru a cata oara?) ca acest oras nu va inceta sa ma surprinda. Daca va aflati la Paris pentru ca iubiti orasul si nu pentru ca va doriti sa dati o tura patetica pe la Colette, trebuie sa ajungeti la Rosa Bonheur. Pentru ca acest loc, deloc pretentios, dar care poate provoca dependenta, fascineaza neconditionat de la prima ‘auditie’.
Ok, Rosa Bonheur nu va deveni un ‘hot spot’ pentru nefericitele care ar face orice pentru o pereche de pantofi Louboutin, nu ii va primi cu bratele deschise pe cei care se invart in perimetrul Avenue Montaigne – Rue du Faubourg Saint-Honoré, dar ii va trata cu respect si intelegere pe toti electro-romanticii, pe toti cei ce nu judeca, pe cei care sunt pentru ca sunt si nu pentru ca trebuie sa fie.
Nu stiu cand vom avea parte la Bucuresti de un asemenea loc. Probabil, niciodata. Bref. Daca sunteti la Paris si il iubiti pe Gainsbourg nu pentru ca purta pantofi Repetto, ci pentru ca stia sa cante… trebuie sa ajungeti la Rosa Bonheur.
Oh! Dar nu foarte tarziu, pentru ca… veti sta la coada. Cel mai intelept ar fi sa ajungeti acolo inainte de ora 19. Altfel riscati sa nu mai intrati. Si ar fi pacat!
Mi-am dat seama ca nu mai exista medici neurologi cu maini ferme si sigure, medici care stiu sa flirteze pe drumuri forestiere, mi-am dat seama ca femeile nu mai stiu sa se coafeze, mi-am dat seama ca nu mai exista lacto-barul meu preferat de pe Calea Mosilor, mi-am dat seama ca la petreceri nu se mai danseaza, cel putin nu asa cum imi imaginez eu ca ar trebui sa se danseze, mi-am dat seama ca nimeni nu mai asculta Luigi Tenco, mi-am dat seama ca indragostitii nu se mai intalnesc in fata la Bulandra, mi-am dat seama ca s-ar putea sa nu ma indragostesc niciodata de un inginer pasionat de literatura si film, mi-am dat seama ca nimeni nu mai ofera nimanui crizanteme, mi-am dat seama ca nu mai miroase a Shalimar in Cismigiu, mi-am dat seama ca nu mai exista rochii din matase pe Calea Victoriei, mi-am dat seama ca nu mai exista centre de remaiere pentru ciorapii de nylon, mi-am dat seama ca nu mai este deloc chic sa te sui in tramvaiul 5, mi-am dat seama ca barbatii nu stiu ce vor femeile, mi-am dat seama ca femeile sufera in tacere si vor functii de conducere, mi-am dat seama ca nimeni nu mai comanda ‘dry martini’, mi-am dat seama ca Gina Patrichi a murit, mi-am dat seama ca traiesc in prezent, mi-am dat seama ca prezentul mi se pare ridicol.
Administratia Aeroportului International Henri Coanda a decis pentru mine! S-a gandit (Administratia!!!) ca un zbor cu avionul ma va obosi peste masura si ca ma voi afla in imposibilitatea de a lua decizii corecte. Drept pentru care, la sosirea pe aeroport, mi se interzice sa optez pentru un taxi cu un tarif rezonabil. De ce? Pentru ca niciun taxi cu tarif rezonabil nu mai are acces in incinta Aeroportului International Henri Coanda. Tariful unic impus (!!!) este de 3,5 lei/km. Daca nu-ti convine situatia, nu ai decat sa ‘traversezi’ aeroportul, indiferent de cate bagaje ai avea si sa chemi o masina in dreptul Ceasului Galben devenit, deja, un punct de reper! Dupa odiseea Fly Taxi, o afacere mafiota prin excelenta, intra in scena o alta gaselnita cu o strategie bine pusa la punct, pentru ca Administratia Aeroportului a organizat o licitatie in ceea ce priveste serviciile de taxi acreditate in incinta aeroportului. Adminstratia creeaza monopol si incalca alegerea libera a serviciului. Oh, dar face asta in vazul tuturor pentru ca, nu-i asa, suntem obisnuiti cu transparenta! Evident, nimeni nu are nimic de spus. Evident, nimeni nu face nimic!
Trebuie sa recunosc ca eram destul de reticent atunci cand venea vorba despre Turcia. Asta pana intr-o buna zi de luni! Mai precis, lunea trecuta. Desi motivul vizitei mele acolo a fost unul profesional, pentru ca am realizat un editorial pentru revista The One, editorial ce va aparea in luna septembrie, Turcia m-a cucerit! Definitiv!
Intamplator, aveam in bagaj o carte a unui scriitor turc. Este vorba despre Ihsan Oktay Anar – ‘Atlasul continentelor incetosate’. Nu am apucat sa citesc nici macar 2 pagini, din motive obiective, dar Turcia a devenit pentru mine… atlasul condimentelor incetosate, condimente pe care merita sa le inhalati. Imi este greu sa povestesc. Este ca si cum as incerca sa redau mirosul unui parfum vechi de trandafiri.
Dar exista nenumarate motive pentru care trebuie sa ajungeti in Turcia: culorile incredibile ale tufelor de leandru, mirosul greu de cardamon si menta, retetele imperiale de orez cu lapte, cafeaua la ibric, fetele brazdate de soare, aproape sculptate ale batranilor care fumeaza la colturi de strada, decorul semi-desertic dar extrem de vegetal, intinderile uriase, aride, teribil de picturale, albastrul amagitor al Marii Egee, cafenelele din Alacati, invazia de repere istorice, etc.
Pun pariu ca am sa ma indragostesc iremedial de Istanbul, urmatoarea destinatie de vacanta!
Tags:
INTRODUCERE:
Intr-o sambata semi-ploioasa si destul de anemica, mai precis sambata trecuta, diversi cetateni se indreptau hotarati si animati catre Zone Arena. Motivul era unul destul de simplu, respectiv concertul trupei Massive Attack. Ma aflam, alaturi de cativa prieteni, printre acesti cetateni.
CUPRINS:
Pe strada Barbu Vacarescu exista cateva spatii verzi. Niste mini-peluze ce inconjoara, practic, Zone Arena. Ajung, ma asez, imi aprind o tigara. In cateva secunde, am fost interpelat de jandarmii publici (pe care, apropos, ii platesc). ‘Mestere, nu sa sta pa iarba. Hai sus, ca nu vrem discutii!’ M-am ridicat. Pentru ca, nu-i asa, nu vrem discutii!!!
Domnul Neculai Ontanu, fost membru marcant PSD, fost muncitor, maistru principal constructor – în domeniul constructiilor, mai precis al constructiilor de locuinte, actual Primar al Sectorului 2 si absolvent al Facultatii de Sociologie si Psihologie (nu stim exact care dintre ele, pe site-ul ‘www.romania-on-line.net’ nu apare aceasta informatie) ar trebui sa stie ca AVEM voie sa stam pe iarba!!! Oricand! Oriunde! Daca iarba cu pricina era in crestere, ma intreb unde erau informatiile lamuritoare, de tipul ‘pelouse au repos’, cum spun (si scriu) francezii atunci cand vor sa iti atraga atentia ca nu ar fi indicat sa te asezi, din respect pentru… iarba care creste!
INCHEIERE:
Ii propun domnului Ontanu sa mai iasa in natura! E vara, doar! Un mic, o bere, un fotbal, o tabla… ceva! Sa stea de vorba cu cetatenii. Sa le explice cand si cum pot sta pe iarba. Sa testeze, pe propria piele, ce inseamna sa fii sfidat de o adunatura de jandarmi publici analfabeti, cu fete de violatori in serie! Ce zici, ‘mestere’? O punem de un picnic? Ahhh, uitasem! ‘Nu sa sta pa iarba!’
PS. Pentru mai multe informatii, ii propun domnului Ontanu sa arunce o privire aici:
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:UnGeTrkVwlEJ:www.paris.fr/portail/loisirs/Portal.lut%3Fpage_id%3D7481%26document_type_id%3D5%26document_id%3D23766%26portlet_id%3D17279+pelouse+au+repos&cd=9&hl=fr&ct=clnk&gl=ro&lr=lang_ro|lang_fr&client=firefox-a
Chiar daca textul e in franceza, avem destui euro-parlamentari care vor sa indrepte aceste ‘greseluri’ si care pot face oficiul de traducatori.
Men’s Fashion Week se apropie de final! Nu stiu daca Rick Owens are un mesaj clar pentru barbati in ceea ce priveste tendintele de primavara-vara 2011, dar colectia pe care tocmai a prezentat-o la Paris pare a fi reeditarea unisex a unui alt moment Rick Owens de succes, respectiv S/S 2010… dar pentru femei!!! Foarte mult alb, foarte mult negru, aceleasi accesorii pentru cap inspirate din portul calugaritelor, pantaloni 3/4 din bumbac peliculizat, maiouri extrem de ‘loose’, siluete androgine, si… mult fum! O colectie superba, desi repetitiva! Morala: orice barbat care isi doreste sa poarte (cu succes) o piesa semnata Rick Owens (mai putin clasicele jachete din piele sau incaltarile) trebuie sa aiba o inaltime de cel putin 1.85 si sa cantareasca in jur de 60 de kilograme. Altfel, orice tricou va parea o rochie luuunga de seara! Asadar, chiar daca va puneti pe slabit, nu stiu cum ati putea sa va puneti pe… inaltat!
‘Daca nu ati aflat deja marea veste’, intr-o seara linistita de sfarsit de iunie am intrat in posesia unui comunicat de presa din partea SSR (Societatea Romana de Radiodifuziune). Nimic straniu pana aici. Cu dezinvoltura suntem informati ca ‘HITURI si VEDETE ale muzicii CLASICE’ ne asteapta la Teatrul de Vara Herastrau! M-am trezit din letargie si am inceput lectura comunicatului. Mesajul continua printr-un indemn voinicesc, prietenos care zice asa: ‘nu stati in casa, se canta chiar daca ploua, numai in caz de POTOP biletele raman valabile pentru luni, 28 iunie, ora 19:00, la Sala Radio’!
Nu stiu cum ‘arata’ hiturile muzicii clasice, dar ‘potopul’ din acest comunicat ridica cel putin cateva semne de intrebare!!! Cine l-a scris? De ce? Cu cat e platit pentru asta? Din ce bani? Publici? AMIN!
Riccardo Tisci (Givenchy) pare a fi noul protejat & rasfatat al editorilor de moda! Hm. Acest lucru nu ar trebui sa ne mire. Dupa doua sezoane pline de Balmain & Marant (Emmanuelle Alt nu este tocmai straina de aceste lucruri), Givenchy a luat cu asalt vitrinele, copertile revistelor, dulapurile colectionarelor de moda, etc. Spre deosebire de rochiile si sacourile semnate Balmain, orice piesa Givenchy are un mare avantaj: poate fi purtata de mai multe ori, fara ca acest lucru sa deranjeze! In plus, gratia cu care Tisci a mixat ‘animal print’, elemente androgine si motive traditionale rusesti mi se pare teribil de… ofertanta pentru orice fata care isi doreste un ‘total look’ ravasitor!!!
Nu stiu daca o cunoasteti pe Camille Miceli. Este responsabila cu noua linie de bijuterii-fantezie (o linie mult mai accesibila) recent lansata de Maison Dior. Dupa ce ne-au rasfatat cu deja celebrele bijuterii pentru ceremonie (ma gandesc, in special, la fabulosul inel Oui), cei de la Dior recidiveaza si, cu ajutorul lui Camille, lanseaza o gama spectaculoasa, nu foarte scumpă, de care m-am indragostit la prima vedere. Versatilitatea incredibila a bijuteriilor create de Camille este incontestabila. Le poti purta cu un sort din jeans dar si cu o rochie pretioasa de seara. Te pot scoate din incurcatura atunci cand nu stii cum poti ’salva’ o tinuta de care te-ai plictistit sau care ti se pare prea terna. Daca sunteti in cautare de accesorii, daca va plictisiti, daca trebuie sa faceti un cadou special, daca… nu ocoliti bijuteriile semnate Camille Miceli. Sunt adorabile!!!
Credite foto: Garance Doré
