Maurice | Fashion editor

Milano. Autumn Impromptu.

Stiu ca va suna superficial! Dar atunci cand vine vorba despre Milano, nu ma pot gandi la nimic altceva decat la… 10 Corso Como. Cu o selectie infinit mai buna decat a celor de la Colette, in ciuda blamatului spirit / stil italian, Corso Como nu te imbie sa consumi. Te obliga!!! Dar o face atat de rafinat, atat de subtil, incat nici macar nu iti dai seama. Si atunci nu mai poti da vina pe consumerism, nici macar pe capriciile de moment. Bref, nu te vei simti vinovat / vinovata nici macar o secunda.

Dupa ce am consumat in liniste un pahar de Chianti pe terasa, am stiut exact ce vreau. Nu este vorba despre o lista de prioritati in materie de shopping, ci despre cateva alegeri personale care sper sa va inspire. Pe mine m-au ‘ametit’ suficient de tare! Atat de tare, incat am uitat ca ma astepta o alta calatorie cu avionul, motiv de maxima alerta (cel putin in cazul meu)!

Dinu Lazar. Destinul unei fotografii.

Cu totul intamplator, si banal, l-am (re)descoperit pe Dinu Lazar. Nu il pot numi fotograf, pentru ca a depasit cu mult granitele acestui statut. In orice caz, nu inteleg de ce nimeni nu vorbeste despre el, de ce fotografiile sale nu sunt vizibile, de ce… prea multi ‘de ce’?!?
Mi-am petrecut ultimele doua seri uitandu-ma la fotografiile lui Dinu Lazar. Senzatia cu care am ramas ‘dupa’ este greu de reprodus in cuvinte. Nu cred sa fi intalnit, pana acum, portrete atat de… perfecte, cadre atat de dramatice, atat de vii, atat de sensibile. Nici nu mai stiu pe cine nu a surprins Dinu Lazar cu ajutorul aparatului de fotografiat, incepand cu Noica si terminand cu… Janine. Un talent urias, un roman cu care ar trebui sa ne mandrim, care a documentat fabulos o epoca. Dar mi-e teama ca lucrurile stau cu totul altfel.
Mi-am permis sa ‘sustrag’, de pe facebook, cateva imagini si sa le postez aici. Pentru ca nu m-am putut abtine. Multumesc, maestre Dinu Lazar, pentru calatoria fantastica pe care am avut-o prin intermediul fotografiilor dumneavoastra!

Penny Sparkle # Blonde Redhead

Acum cateva zile am descoperit, intamplator, ultimul album al formatiei Blonde Redhead, o trupa pe care am neglijat-o serios, din motive (inca) necunoscute mie. Nu stiu ce parere aveti despre Kazu Makino sau despre gemenii Simone si Amedeo Pace, adica despre trio-ul Blonde Redhead, dar piesa ‘Black Guitar’ a devenit, cel putin pentru mine, un motto cotidian. Albumul Penny Sparkle, mai electro-pop ca niciodata, mai ‘eerie’ si mai seducator decat tot ce au scos Blonde Redhead pana acum, descrie atat de bine orice intentie de… toamna, incat cred (si sper) ca nu va veti opri din ascultat!

Credit foto: www.blonde-redhead.com

London Lullaby

Toamna aceasta, la Londra, nu aveti voie sa ratati cei mai buni biscuti din lume, respectiv Ben’s Cookies, in Covent Garden, vitrinele halucinante de la Harvey Nichols, trebuie neaparat sa va delectati cu desenele splendide ale lui Beatrix Potter, pe care le puteti admira in cadrul expozitiei ‘Peter Rabbit – the tale of The Tale’, la Victoria & Albert Museum, nu aveti voie sa nu purtati o conversatie prietenoasa cu absolut toate gastele din Hyde Park, asta in timp ce savurati o apa minerala cu aroma de lamaita, in speranta ca si parcurile din Bucuresti vor beneficia candva, nu stim cand, de sezlonguri… daca aveti chef de shopping, concentrati-va pe obiecte mici, dar teribil de seducatoare, cum ar fi o pereche de ochelari Cutler & Gross, daca va este dor de Paris dati o fuga pana in Serpentine Gallery Pavilion si convingeti-va, daca nu sunteti deja convinsi, ca Jean Nouvel este un geniu, ascultati ritmul ploii in Kew Gardens, probabil cea mai frumoasa gradina botanica din lume si… indragostiti-va!

PS. Si pentru ca tot am calatorit zilele acestea la Londra, la invitatia Institutului Cultural Roman, am incercat sa surprind cateva imagini, cateva fragmente… Veti citi mai multe in numarul din noiembrie al revistei ‘The One’!

Toba de tinichea

‘… unde se balaceau in valuri, pana la genunchii asaltati de varice, doamne grase cu respiratia scurta si fornaitoare ca valurile precipitate ale Balticii, unde copilasi goi si prost crescuti se luptau cu destinul, adica faceau castele de nisip care se prabuseau mereu.’ (Toba de tinichea, Günter Grass)

Nu stiu de ce l-am ocolit atata vreme pe Günter Grass. A stat pe un raft din biblioteca cel putin 6 ani pana in momentul in care am hotarat ca ‘Toba de tinichea’ mai merita o sansa. Poate devenisem mult prea apropiat de americani, poate ma obsedau prea tare rusii, poate ma revoltau francezii… In orice caz, trecusera ceva ani de cand il descoperisem pe Martin Walser. Bref, trecusera ceva ani de cand un autor german, respectiv Walser, imi ‘reconfigurase’ imaginatia, datorita superbului roman ‘Clocot’. Ei bine, ce (ne) face Günter Grass ‘vreme’ de 625 de pagini, numai Nora Iuga poate sa stie! Pentru ca Nora Iuga a tradus (magistral) acest mega-exercitiu de stil care ar trebui sa circule din mana in mana pana la epuizare!

L-am ocolit pe Günter Grass si datorita acelui Premiu Nobel din 1999. Imi era frica de intalnirea cu un roman politic. Imi era frica de idei si orgolii politice. Implicit, de frustrarile la fel de politice ale autorului. Dar ‘ar avea prea putin sens sa caut idile apolitice , caci, pe nesimtite, chiar si metaforele lunii au devenit macabre’ spune Günter Grass.

Va propun sa il decoperiti pe Oskar. Bineinteles, daca nu l-ati descoperit inca. Toba lui de tinichea mi-a zdruncinat toate impresiile & afinitatile literare de pana acum. Iar Günter Grass, ei bine, Günter Grass a devenit, tout d’un coup (prietenii stiu de ce), unul dintre scriitorii mei preferati.

The look of love!

Am terminat de rasfoit Jalouse, Numero, Citizen K si Vogue Paris, reviste pe care le cumpar de doua ori pe an, intr-un caz fericit. Bref, dupa toata epopeea tendintelor, epopee necesara, avand in vedere specificul publicatiilor respective, am ales look-ul sezonului!

Isabel Marant si mesajul ei delicat, retro, in cel mai pur stil Mary Quant m-au cucerit definitiv. Nu stiu daca va plac bluzoanele tip angora, jachetele aurii din lurex, pantalonii din piele 3/4, cu puternice accente biker, pantofii din piele velur, ultra-ascutiti, ultra-decupati… dar cred ca este imposibil sa nu te amorezezi ‘tout d’un coup’ de pariul pe care Marant l-a facut cu nostalgicele anilor ’60. Un regal!

Rosa Bonheur

In intimitatea parcului Buttes Chaumont, parc romantic tipic parizian, se ascunde un (fost) salon de ceai. Si el, tipic parizian. Salonul poarta numele celebrei pictorite Rosa Bonheur si refuza sa mai gazduiasca bunicute anxioase care isi asteapta sotii, soti care intarzie la clasica partida de petanque.

Intr-o dupa-amiaza mai mult decat toleranta de august, am aterizat pe terasa salonului Rosa Bonheur. Obisnuit cu locurile clasice de intalnire ale parizienilor tineri & nelinistiti, a trebuit sa constat (pentru a cata oara?) ca acest oras nu va inceta sa ma surprinda. Daca va aflati la Paris pentru ca iubiti orasul si nu pentru ca va doriti sa dati o tura patetica pe la Colette, trebuie sa ajungeti la Rosa Bonheur. Pentru ca acest loc, deloc pretentios, dar care poate provoca dependenta, fascineaza neconditionat de la prima ‘auditie’.

Ok, Rosa Bonheur nu va deveni un ‘hot spot’ pentru nefericitele care ar face orice pentru o pereche de pantofi Louboutin, nu ii va primi cu bratele deschise pe cei care se invart in perimetrul Avenue Montaigne – Rue du Faubourg Saint-Honoré, dar ii va trata cu respect si intelegere pe toti electro-romanticii, pe toti cei ce nu judeca, pe cei care sunt pentru ca sunt si nu pentru ca trebuie sa fie.

Nu stiu cand vom avea parte la Bucuresti de un asemenea loc. Probabil, niciodata. Bref. Daca sunteti la Paris si il iubiti pe Gainsbourg nu pentru ca purta pantofi Repetto, ci pentru ca stia sa cante… trebuie sa ajungeti la Rosa Bonheur.

Oh! Dar nu foarte tarziu, pentru ca… veti sta la coada. Cel mai intelept ar fi sa ajungeti acolo inainte de ora 19. Altfel riscati sa nu mai intrati. Si ar fi pacat!

Retrospectiva

Mi-am dat seama ca nu mai exista medici neurologi cu maini ferme si sigure, medici care stiu sa flirteze pe drumuri forestiere, mi-am dat seama ca femeile nu mai stiu sa se coafeze, mi-am dat seama ca nu mai exista lacto-barul meu preferat de pe Calea Mosilor, mi-am dat seama ca la petreceri nu se mai danseaza, cel putin nu asa cum imi imaginez eu ca ar trebui sa se danseze, mi-am dat seama ca nimeni nu mai asculta Luigi Tenco, mi-am dat seama ca indragostitii nu se mai intalnesc in fata la Bulandra, mi-am dat seama ca s-ar putea sa nu ma indragostesc niciodata de un inginer pasionat de literatura si film, mi-am dat seama ca nimeni nu mai ofera nimanui crizanteme, mi-am dat seama ca nu mai miroase a Shalimar in Cismigiu, mi-am dat seama ca nu mai exista rochii din matase pe Calea Victoriei, mi-am dat seama ca nu mai exista centre de remaiere pentru ciorapii de nylon, mi-am dat seama ca nu mai este deloc chic sa te sui in tramvaiul 5, mi-am dat seama ca barbatii nu stiu ce vor femeile, mi-am dat seama ca femeile sufera in tacere si vor functii de conducere, mi-am dat seama ca nimeni nu mai comanda ‘dry martini’, mi-am dat seama ca Gina Patrichi a murit, mi-am dat seama ca traiesc in prezent, mi-am dat seama ca prezentul mi se pare ridicol.

Despre monopol, taxiuri si alte… administratii

Administratia Aeroportului International Henri Coanda a decis pentru mine! S-a gandit (Administratia!!!) ca un zbor cu avionul ma va obosi peste masura si ca ma voi afla in imposibilitatea de a lua decizii corecte. Drept pentru care, la sosirea pe aeroport, mi se interzice sa optez pentru un taxi cu un tarif rezonabil. De ce? Pentru ca niciun taxi cu tarif rezonabil nu mai are acces in incinta Aeroportului International Henri Coanda. Tariful unic impus (!!!) este de 3,5 lei/km. Daca nu-ti convine situatia, nu ai decat sa ‘traversezi’ aeroportul, indiferent de cate bagaje ai avea si sa chemi o masina in dreptul Ceasului Galben devenit, deja, un punct de reper! Dupa odiseea Fly Taxi, o afacere mafiota prin excelenta, intra in scena o alta gaselnita cu o strategie bine pusa la punct, pentru ca Administratia Aeroportului a organizat o licitatie in ceea ce priveste serviciile de taxi acreditate in incinta aeroportului. Adminstratia creeaza monopol si incalca alegerea libera a serviciului. Oh, dar face asta in vazul tuturor pentru ca, nu-i asa, suntem obisnuiti cu transparenta! Evident, nimeni nu are nimic de spus. Evident, nimeni nu face nimic!

1001 motive pentru care merita sa descoperi Turcia!

Trebuie sa recunosc ca eram destul de reticent atunci cand venea vorba despre Turcia. Asta pana intr-o buna zi de luni! Mai precis, lunea trecuta. Desi motivul vizitei mele acolo a fost unul profesional, pentru ca am realizat un editorial pentru revista The One, editorial ce va aparea in luna septembrie, Turcia m-a cucerit! Definitiv!

Intamplator, aveam in bagaj o carte a unui scriitor turc. Este vorba despre Ihsan Oktay Anar – ‘Atlasul continentelor incetosate’. Nu am apucat sa citesc nici macar 2 pagini, din motive obiective, dar Turcia a devenit pentru mine… atlasul condimentelor incetosate, condimente pe care merita sa le inhalati. Imi este greu sa povestesc. Este ca si cum as incerca sa redau mirosul unui parfum vechi de trandafiri.

Dar exista nenumarate motive pentru care trebuie sa ajungeti in Turcia: culorile incredibile ale tufelor de leandru, mirosul greu de cardamon si menta, retetele imperiale de orez cu lapte, cafeaua la ibric, fetele brazdate de soare, aproape sculptate ale batranilor care fumeaza la colturi de strada, decorul semi-desertic dar extrem de vegetal, intinderile uriase, aride, teribil de picturale, albastrul amagitor al Marii Egee, cafenelele din Alacati, invazia de repere istorice, etc.

Pun pariu ca am sa ma indragostesc iremedial de Istanbul, urmatoarea destinatie de vacanta!

 

Essentials

Pages

  • Categories