Maurice | Fashion editor
Nu mi-as fi imaginat niciodata ca studentii Universitatii de Arte din Bucuresti se pot ‘dezlantui’ haotic pe ritmurile din ‘Cartea Junglei’. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca studentii Universitatii de Arte din Bucuresti vor intampina ziua ‘portilor deschise’ cu mici si bere! As fi preferat sa imi imaginez altceva. Nu stiu ce. Doar… altceva. Astazi, cu totul intamplator, am aterizat in curtea U.N.A impreuna cu niste amici. Pe principiul ‘flori, fete si baieti’ am asistat la un tur de forta teribil de ‘creativ’, tur(neu) in care o serie de actuali si viitori formatori de opinie, sa-i spunem estetica, se pictau pe fata, se cinsteau cu bere, mai gustau un mic, mai faceau o poza, etc… in cel mai clasic stil al ‘portilor deschise’. Din ciclul ‘noaptea muzeelor & co’, studentii la U.N.A mi-au demostrat principiul provinicialitatii aplicate de tip iarmaroc medieval! Am constatat cu tristete ca suntem in 2010 si ca traim intr-un Bucuresti in care micul este in continuare cel mai bun prieten al artistului. Nu al romanului. Al artistului! Cu alte cuvinte, ‘deschideti poarta soarelui sa poata rasari’! PS. Propun ca la anul sa se organizeze, in aceeasi locatie, un meci amical de fotbal. A.S.E – U.N.A, 3-0!
Dupa un examen cel putin motivant, respectiv Ideologii Politice Contemporane, mi-am dat seama ca exista o serie de obiecte/produse/accesorii al caror… contur nu poate face sens in Bucuresti! Sub nicio forma! Niciodata! Sa le luam pe rand:
- crema pentru ochi de la Kiehl’s – Facial Fuel Eye de Puffer;
- slipul minuscul pentru innot rezultat din colaborarea Balenciaga / Arena;
- gentile pentru voiaj de la Goyard;
- parfumul L’Ombre dans l’Eau by Diptyque;
- crema Super Fluide Solaire Corps de la Sisley, etc!
Nu stiu ce relatie aveti cu serialul ‘Sex and the City’, cu ideologiile politice contemporane, cu Alain Finkielkraut sau cu Elena Basescu dar mie imi este din ce in ce mai greu sa mimez socialismul utopic de tip PDL glamour! Toata aceasta mini-revolta über-matinala a plecat de la o discutie pe care am purtat-o cu un amic de la Paris si care imi spunea ca ‘I’m in the Air France lounge @ CDG 2D & I’m fascinated by the 60 something lady wearing a blond wig, a mini black very 60′s dress who just poored herself a mega Absolut and ice glass to match with her cereals. Helloooooo! It’s 8:44am!’ Nu e drept! Hm. Emigram? Sau asteptam sa se termine mitingul? Sa vina mineriiiiiiii!!!!!!!!!
Tags: Alain Finkielkraut, Arena, Balenciaga, Bucuresti, Diptyque, Elena Basescu, Goyard, Ideologii Politice Contemporane, Kiehl's, Sex and the City, Sisley
I’m just saying we can’t afford to lose in Iraq!
‘Mai tii minte, am zis ca daca te-ar intreba cineva la un moment dat cum sunt eu, cum e Marilyn Monroe de fapt – ei bine, ce i-ai raspunde? (Tonul ei era jucaus, zeflemitor, dar totodata serios – voia un raspuns sincer) Pun pariu c-ai spune ca sunt o gasca. Un fel de banana split.’ (Truman Capote)
In vara anului 1996 mi-am petrecut vacanta la Brest. Mai precis la Plouguerneau – un sat de pescari, in adevaratul sens al cuvantului. Flux, reflux, o mica piata, 2 cafenele, mult alb, mult bleumarin. La una dintre cele doua cafenele, care se numea Minette, ajungeam de cel putin doua ori pe zi. Si tot de cel putin doua ori pe zi ma intalneam cu Marie France. Marie France era blonda, avea parul platinat, asemenea unei peruci din beteala, purta twin-set-uri aurii si consuma proseco [probabil] nonstop. Marie France era incoerenta, nu avea neaparat un discurs, dar… stralucea. Nu stiu daca fusese animatoare de music-hall, nu stiu daca fusese casatorita, dar era indragostita de Marilyn Monroe. Cand vorbea despre ‘Jungla de asfalt’ devenea atat de fragila, atat de vulnerabila, incat mi-as fi dorit sa fie mult mai tanara, iremediabil bruneta si dezgustata de alcool. Dar Marie France se certa. Se certa cu pescarusii, se certa cu Borges, se certa cu pescarii, se certa cu turistii. Nu stiu daca mai traieste, dar ar fi putut face o Ofelie cu totul remarcabila. Si pentru ca am descoperit aceasta poza-document astazi, pentru ca am recitit ‘Muzica pentru cameleoni’, pentru ca miroase a bujori, m-am hotarat sa beau un pahar de proseco. De fapt… 3. Pentru Marie France. Si pentru Marilyn Monroe!
Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine ziua de luni ma… agita. Si pentru ca e luni, mi-am dat seama ca sunt agitat! Ei bine, nu numai faptul ca e luni imi creeaza o stare ‘light’ de anxietate, ci mai ales decorul!!! Mai precis, orasul. Sunt momente in care Bucurestiul ma enerveaza, momente in care ma calmeaza, momente… Drept pentru care imi permit o impertinenta burgheza si va impartasesc un mic secret vizual. Daca as vedea, pe strazi, accente si amanunte de genul acesta, as avea mai mult succes in tratarea anxietatii. Stiu. Sunt superficial. Dar uneori imi place!
Sursa foto: Jak & Jil
M-am suit grabit intr-un taxi. ‘Va deranjeaza fumul?’ I-am permis domnului Nelu sa isi aprinda o tigara. Domnul Nelu, mai melancolic, incerca sa gaseasca un post de radio care sa ii satisfaca gusturile. Din ce in ce mai nemultumit, domnul Nelu a gasit, in sfarsit, ceva pe gustul sau. George Michael. Suficient de clasic. ‘Domne’, eu nu ii inteleg p’astia…’. Privesc distrat pe geam, dar domnul Nelu nu se lasa. ‘Domne’, inteleg. Daca esti de la casa de copii, daca esti de la tara, daca te-a dus astia la parnaie… da la astia li se trage de la prea mult bine!’ Amuzant, domnul Nelu! ‘Va referiti la faptul ca George Michael e gay?’ Domnul Nelu are un moment de deruta. ‘Nu, domne’! Se arde cu barbati!’. Etc, etc!
Cobor grabit din taxi. A. incepe sa imi povesteasca ceva despre ratele de Colorado. Si despre magnolii. As vrea sa il aud. Dar vocea domnului Nelu ma urmareste obsesiv. Si rasul acela vulgar, ragusit. Nu inteleg ce cauta aici magnoliile. Si ratele de Colorado. In Cismigiu e aproape seara, ratele de Colorado sunt la locul lor. ‘Ma auzi?’ Imi aprind si eu o tigara. ‘Da, cred ca te aud.’ Nu stiu cat dureaza dragostea. As vrea sa aflu cat costa dragostea! Sunt curios ce crede domnul Nelu despre asta…
Cei care nu au plecat la mare de 1 Mai, si-ar fi dorit sa plece la mare de 1 Mai. Cei care sunt singuri, si-ar fi dorit sa nu fie. Cei care nu sunt singuri, se poarta ca si cum ar fi. Cei care fumeaza, si-ar dori sa nu fumeze. Cei care nu [mai] fumeaza, se gandesc in permanenta la fumat. Cei care nu sunt multumiti de cum arata, se hotarasc sa slabeasca. Cei care slabesc, sufera ingrozitor. Cei care nu slabesc, se urasc pentru ca nu reusesc sa slabeasca. Cei care nu au bani, vor sa aiba. Cei care au [sau au avut] sustin ca asta nu a schimbat cu nimic datele problemei.
Complicata natura umana! Personal, am consumat un week-end relativ tonic. Ma simt ca intr-un scenariu scris de Frédéric Beigbeder, tocmai pentru ca ma amuza indarjirea unora de a-l discredita. Asadar, in acest week-end am refuzat sa manac mici [!!!], am vizionat, din mersul masinii, cum intr-un coafor de sat, o duduie incerca sa ii realizeze altei dudui un coc ce parea extrem de complicat, mi-am dat seama ca nu imi face bine laptele, m-am hotarat sa nu mai beau alcool, am umplut bucataria cu liliac, am recitit cateva pasaje din ‘Idiotul’, am facut conversatie si mi-am dat seama ca a venit vara.
Mi s-a pus aceasta intrebare, in ultimele 3 zile, de aproximativ 175 de ori. Si trebuie sa recunosc ca nu inteleg de ce!!! Toata lumea pleaca [in bloc] la mare! Si trebuie sa recunosc ca nu inteleg de ce!!! Ziua de 1 Mai imi aduce aminte, cumva, de evenimentele tumultoase din preajma sarbatorilor de Pasti, cand romanii blocheaza, la propriu, centrala telefonica a serviciului public de urgente medicale. Sau de faptul ca, in aceeasi perioada, farmaciile anunta reduceri masive la anumite medicamente – in special Colebil!!! Cred ca asta spune totul despre cum [si cat] stim sa ne distram. In principiu, ziua de 1 Mai se traduce printr-o betie nationala crunta. Dar, spre deosebire de betia specifica sarbatorilor de Pasti, betia de 1 Mai se intampla pe litoral. Imi aduc aminte de cateva episoade derulate acum multi ani. Aflandu-ma pe litoral (de 1 Mai, evident), nu intelegeam euforia cronica generalizata, dorinta expresa de vandalizare (care intre timp s-a mai diminuat) si placerea sadica a celor participanti de a bea pana picau sub mese. Nu inteleg de ce trebuie sa te deplasezi pana la mare pentru a mima ca te distrezi. Cred ca cel mai sanatos ar fi sa te imbeti, in liniste, la domiciliu. In speranta ca voi reusi sa descifrez misterul ce invaluie ‘distractia’ de 1 Mai, imi voi petrece acel week-end in pat, impreuna cu Italo Calvino.
… spunea, la un moment dat, Nan Goldin. Nu stiu daca fotografiile ei sunt triste. Ce stiu, cu siguranta, este faptul ca imi e aproape imposibil sa trec prin Paris, prin fata ‘Institutului Lumii Arabe’ si sa nu imi aduc aminte de melancolica Nan. Nu, nu de Jean Nouvel. Ci de Nan Goldin. Daca [tot] nu aveti ce face azi, aruncati o privire peste fotografiile realizate de Nan de-a lungul timpului. Si veti descoperi ca l-a iubit cu pasiune pe Caravaggio, dar ca nu l-a studiat niciodata, ca a studiat literatura rusa si istoria filmului, ca mare parte din prietenii ei au murit de SIDA, ca il adora pe Nick Cave si ca este unul dintre primii fotografi care a inceput sa faca poze color, dintr-o intamplare, exact ca in bancul acela stupid! Daca la sfarsitul zilei nu veti exclama ‘Nan, I love you!’… inseamna… nu stiu ce inseamna, dar nu sunt de acord!
At The bar, Bankok 1992, Matthew Marks Gallery
Nan Goldin - Clemens, Jens and Nicolas laughing at Le Pulp. Paris. 1999
Nan Goldin - Valerie and Bruno in bed with blue blanket. Paris. 2001
Nan Goldin - Valerie and Gotscho embraced, Paris, 1999, Galerie Yvon Lambert
Volcano at dawn, Stromboli, Italy, 1966
Dupa un drum extrem de obositor cu autocarul, dupa o intarziere de 7 ore, dupa 4 zile in care am dormit extrem de putin, dar am ras extrem de mult, voi incerca sa va spun ce s-a intamplat la Cluj, in ultima seara de festival. Incontestabil, cea mai buna seara!!! Ei bine, doamnelor si domnilor, exista moda in Romania!
Carmen Secareanu a reusit sa regizeze ‘un film’ pe care nu il va mai putea regiza niciodata nimeni. Decat daca Balenciaga si Valentino isi vor uni fortele. Dar acest lucru nu se va intampla niciodata. Colectia lui Carmen mi-a adus aminte de un plan de arhitectura! Sensibil, proaspat, incredibil de modern, exact acel plan de care are nevoie Bucurestiul pentru a iesi din criza.
Hainele, insotite de muzica Ceciliei Bartoli, nu au avut nevoie de nimic pentru a exista. Exista prin ele. Am mai spus lucrul acesta si il voi spune intotdeauna. Un numar infinit de repere pot descrie aceasta ‘sonata tribala’ pentru pian. Atat de multe, incat ar fi inutil sa incercam sa le mai decriptam. Mai unitara decat insiruirea fireasca a celor 4 anotimpuri, colectia include cea mai frumoasa rochie din neopren pe care am vazut-o vreodata, cel mai avangardist trenci, cu maneci din blana de capra, cele mai inspirate caciuli, amintind, pe de o parte, de soldatii din garda reginei, dar si de clasicii oieri. Detaliile, care in cazul acesta nu fac diferenta, ci doar o puncteaza, m-au facut sa ma gandesc la o opera extrem de complexa. Mansetele roz al pantalonilor, manusile ‘de box’, bluzele metalizate din piele, cascada de pliseuri – toate reprezinta instrumentele prin care cineva, oricine, va intelege care este, de fapt, functia modei!
Un moment care m-a impresionat, mai cu seama prin faptul ca eram obisnuit sa vad numai accesorii, a fost momentul Musette, designer Cristina Batlan. Colectia nazi-couture, extrem de occidentala, incredibil de bine realizata, a stralucit. La propriu. Tocurile inovative din plexi, gentile XXL si, nu in ultimul rand, rochiile realizate printr-o tehnica speciala (inclusiv rochia-soparla!), m-au facut sa exclam ceea ce spuneam ceva mai devreme – in Romania exista moda! Felicitari, Cristina!
Nu stiu daca ca va mai amintiti de Eti, omul zapezii! Prin intermediul Dianei Nita mi-am adus aminte de acest film, pe care aproape ca il uitasem! Epopeea de anvergura Skate – SF pe care ne-a povestit-o Diana Nita a fost precum o ora de geometrie aplicata! Modelele defilau incet si iti lasau impresia ca interpreteaza, la unison, celebra piesa a Angelei Similea ‘Voi canta pentru mileniul 3′. Bumbac peliculizat, bascheti cu talpa aproape ortopedica, borsete supra-dimensionate (extrem de frumoase), camasi cuminti, cu niste gulere incredibil de corecte, terminatii tip solzi, etc. Bref, o colectie foarte, foarte buna!
Claudia Castrase m-a impresionat prin abordarea ultra-sensibila, monahala, dar structurata. Mi-au placut foarte mult materialele, culorile, combinatiile de kaki si negru, rochiile tip toga si pelerinele purtate pe o parte. Un fel de reinterpretare a Colosului din Rhodos care vorbeste despre acel tip de feminitate care conteaza! Iris Serban s-a dezlantuit printr-o colectie ce m-a trimis cu gandul la un party ultra-glamour din anii ’80! Am apreciat rochiile cu spatele gol, cu suprapuneri de volane si epoleti din paiete, capa din matase, un element ultra-spectaculos si bine realizat, influentele goth-couture si botinele inspirate. Colectia Agnes Toma a avut acel touch clasic, dar de care avem nevoie. O colectie bine realizata, cu rochii din matase, amintind de perioada de glorie a lui Grace Kelly sau Doris Day. Mi-au placut influentele retro, taioarele din tafta si dantela, curelele subtiri purtate peste rochiile de seara!
Speram ca lucrurile nu se vor opri aici si ca se va organiza din nou (dar cu mai multa atentie!) o alta editie a Cluj Fashion Week!
Tags: Agnes Toma, Balenciaga, Carmen Secareanu, Cecilia Bartoli, Claudia Castrase, Cluj Fashion Week, Cristina Batlan, Diana Nita, Doris Day, Grace Kelly, Iris Serban, Musette, Valentino
